Mezoterapie
Mezoterapia virtuală este o metodă din ce în ce mai populară pentru tratarea problemelor faciale și corporale. Termenul provine din greacă: "meso" înseamnă mijloc, iar "terapie" se referă la tratament. Astfel, mezoterapia vizează tratarea stratului de mijloc al pielii (dermul), unde se găsesc fibrele de colagen și elastină, esențiale pentru aspectul tineresc al pielii.
Avantajele Mezoterapiei Virtuale:
Unul dintre marile avantaje ale acestei tehnici constă în capacitatea sa de a crește semnificativ absorbția produselor cosmetice. În mod normal, la aplicarea unui produs pe piele, doar aproximativ 5% din substanța activă ajunge în straturile profunde. Cu ajutorul aparatului de mezoterapie, porii pielii se dilată instantaneu cu până la 400 de ori și produsul cosmetic este penetrat peste 90% în derm. Imediat după finalizarea procedurii, porii revin la dimensiunea lor inițială.
Astfel, prin mezoterapie virtuală facială putem trata probleme de elasticitate ale pielii, de hidratare, de reducere a ridurilor, de prevenire a apariției ridurilor prin introducerea în derm a serurilor specifice (acid hialuronic, colagen, vitamine).
Frecvența Recomandată a Ședințelor:
Așa cum îi spune și numele, mezoterapia facială are efect „în terapie”, adică este nevoie de un set de 4-8 ședințe efectuate la distanță de 3-6 zile, în funcție de aspectul pielii, după care urmează terapia de menținere, la început la 2 săptămâni, apoi la o lună. Seturile de 4-8 ședințe trebuie repetate de 2-3 ori pe an.
Prețuri și Durata Ședințelor:
- 1 ședință mezoterapie față (peeling, mezoterapie 15 min cu ser sau fiolă, mască, cremă) – 180 lei – durata tratament 45 min;
- 1 ședință mezoterapie față, gât și decolteu (peeling, mezoterapie 25 min cu ser sau fiolă, mască, cremă) – 200 lei – durata tratament 1 oră;
- 1 ședință mezoterapie față (peeling, masaj, mezoterapie cu ser sau fiolă, mască, cremă de final) - 200 lei;
- Microdermabraziune plus mezoterapie – 200 lei.